
A trecut demult momentul in care de fiecare data cand il vedeai, un zambet larg iti deschidea privirea si iti insenina chipul, au trecut vremurile in care reflectai ore in sir la o privire, la un gest, la un sarut.Acum te vezi in fata unei "iubiri" pe care nu o intelegi dar la care nu poti renunta, pentru ca te defineste...si renunti treptat la tine pentru ca EL sa te iubeasca.
Tanjesti dupa clipele de inceput, cele care au facut scandeia sa apara pentru ca ele ti-au inflorit sentimentele.
Deseori te predai cu toata fiinta, LUI, facandu-l responsabil pentru binele tau, pentru ceea ce simti, pentru ceea ce experimentezi.Te daruiesti cu totul si astepti ca EL sa umple golul care s-a asternut undeva in sufletul tau.Ca o iresponsabila te abandonezi si refuzi sa deschizi ochii si sa-ti asumi responsabilitatea pentru propria ta fericire.
Cersind acea iubire care-ti lipsea te-ai trezit guvernata de temeri fara sa stii ca de fapt iti lipsea iubirea fata de tine.
Ce faci cand inconstient recreezi atmosfera vremurilor trecute pentru a demonstra ca esti demna de a fi iubita, cand cersesti atentia si iubirea , pentru a suplini lipsurile eului tau interior?
Tu poti sa tai radacinile unei iubiri , atunci cand incepe sa fie guvernata de "nu pot trai fara tine"?